Din cele peste 1900 de firme care au depus dosare de validare in programul Casa Verde, au fost admise 359. Lista instalatorilor validati sa monteze panouri solare (si alte sisteme de energie alternativa) nu a fost inca publicata.
Initial, data-limita pana la care Administratia Fondului de Mediu (AFM) trebuia sa valideze lista instalatorilor acreditati era 15 decembrie 2008. Totusi, din cauza numarului mare de dosare depuse, termenul-limita a fost prelungit pana pe data de 29 decembrie, pentru ca, acum, sa fie din nou amanat, pana pe 12 ianuarie 2009.
De asemenea, un alt motiv care a condus la aceasta noua amanare consta in faptul ca bugetul fondului de mediu, care cuprinde si banii pentru Casa Verde, nu a fost aprobat de fostul Guvern.
“Programul Casa Verde este aplicabil, dar viteza cu care s-a incercat aplicarea lui a creat mici inadvertente. Au fost depuse 5.000 de cereri, dar au adus documentatia necesara numai 1.954 de firme. Administratia Fondului de Mediu a reusit sa verifice si sa acrediteze, pana in prezent, 359 de firme, dar procesul nu este finalizat. De aceea, am decis amanarea finalizarii analizei dosarelor pana pe 12 ianuarie”, a spus Nemirschi.
Astfel, din 15 ianuarie 2009, persoanele care vor sa-si instaleze panouri solare, pompe geotermale, minicentrale eoliene sau alte instalatii de caldura obtinute prin surse alternative de energie vor putea consulta lista instalatorilor validati de AFM, pe paginile de internet www.afm.ro. Acest program, prin care se intentioneaza inlocuirea sistemelor clasice de incalzire cu surse alternative de energie, este finantat din taxa de poluare auto, iar bugetul alocat pentru 2009 este de 520 milioane de lei.
e-casaverde.ro
|